Tătărușanu „da film horror”! VIDEO Gafă incredibilă a portarului în Fiorentina – Crotone 1-1. Ce scriu italienii
Portarul Ciprian Tătărușanu a greșit grav la golul primit de Fiorentina în meciul de pe teren propriu cu Crotone, scor 1-1, miercuri, în etapa a zecea din campionatul Italiei.
În minutul 24, Rosi a centrat de pe dreapta la semiînălțime, Tătărușanu a ieșit să prindă mingea, dar a scăpat-o inexplicabil din mâini, deși nu era jenat de niciun adversar, iar Falcinelli a împins mingea în poarta goală de la 6 metri.
Fiorentina a salvat un punct grație reușitei fundașului Astori, în urma unui corner, în minutul 85. Dar gazdele înregistrează un rezultat dezamăgitor cu ultima clasată, care avea un singur punct. Fiorentina se află pe locul 11 în campionat, cu 13 puncte și o singură victorie în ultimele cinci meciuri.
Ianis Hagi a fost doar rezervă pentru gazde. La oaspeți, mijlocașul Adrian Stoian a fost titular și a avut o prestație bună, fiind înlocuit în minutul 72. Stoian (25 de ani) a fost notat cu 6.5 de presa italiană, care consideră că românul a „stresat defensiva Fiorentinei în prima repriză, prin sprinturile sale și tehnica foarte bune”.
Evoluția lui Ciprian Tătărușanu (30 de ani) a fost notată cu 4 sau 5 de către presa italiană, portarul român fiind considerat cel mai slab om de pe teren, în condițiile în care niciunul dintre jucătorii Fiorentinei nu a făcut o partidă strălucită.
„Tătărușanu a făcut ca spectatorii Fiorentinei să încremenească cu o greșeală în minutul 16, trădat și de terenul mocirlos. A urmat o greșeală impardonabilă la gol. Nici nu a fost ajutat de Gonzalo Rodriguez, care nu a făcut nimic pentru a evita golul după gafa portarului. Apoi nu prea a mai avut ce apăra, în condițiile în care oaspeții s-au baricadat în defensivă. Tătărușanu a fost ca dintr-un film horror!„, a scris site-ul calciomercato.com, care l-a notat cu 5 pe internaționalul român.
„Tătărușanu a făcut-o lată, dar Astori a evitat KO-ul. Ciprian s-a luptat cu ploaia în primul sfert de oră, apoi blochează un șut periculos din centru al lui Trotta. Dar la faza imediat următoare îi scapă mingea din mâini la o fază banală (indiferent dacă plouă sau nu) și îi face cadou un gol lui Crotone. Gonzalo Rodriguez putea să-l ajute, dar a fost fără reacție de lângă Falcinelli”, consideră violanews.com, care i-a dat nota 4.
Jurnaliștii cotidianului La Repubblica apreciază că prestația lui Tătărușanu a fost de nota 4: „A fost un dezastru. Dacă și-ar fi pus mănușile pentru spălat vase ar fi făcut o treabă mai bună. Nu a fost capabil să rețină o minge pe care a prins-o inițial și i-a făcut cadou golul lui Crotone. Evident, aceste gafe se pot întâmpla, însă majoritatea numai lui, se pare”.
„Tătărușanu a fost dezastruos, o gafă de boboc. Chiar dacă Sousa a dat vina pe ploaia care a întrerupt meciul, Tătărușanu a fost singurul care i-a făcut pe oaspeți să pară periculoși„, notează site-ul calcioweb.eu.
„S-au întors fantomele unei echipe arogante, fără dorință, lentă și previzibilă. Tătărușanu nu este singurul vinovat. Nu a fost bună schimbarea sistemului, iar Paulo Sousa rămâne în vizor. Este adevărat că acest egal se datorează în mare măsură gafei lui Tătărușanu, dar eroarea doar oferă o imagine de ansamblu asupra situației Fiorentinei. Și fundașii echipei Viola au fost depășiți de situația, au ajuns deseori după adversari la minge. La o acțiune identică din repriza secundă, la poarta lui Crotone, fundașii au venit imediat și au degajat mingea după o gafă a portarului”, a scris firenzeviola.it.