Tătărușanu, înger și demon pentru formația lui Paulo Sousa în Fiorentina – Napoli 1-1. A greșit la golul lui Higuain, dar și-a salvat echipa în alte trei situații clare de gol! Chiricheș, doar rezervă
- Fiorentina, ocupanta locului patru în clasamentul din prima ligă italiană, a remizat, scor 1-1, în meciul jucat pe teren propriu, cu Napoli, în etapa a 27-a din Serie A.
Golurile au fost marcate de Marcos Alonso în minutul șase, respectiv Gonzalo Higuain, la faza imediat următoare, în minutul șapte. Ciprian Tătărușanu, titularul postului de portar la Fiorentina și naționala României, a fost integralist și s-a remarcat în repriza secundă când a reușit două intervenții salvatoare. Vlad Chiricheș, fundașul venit de la Tottenham la Napoli, a fost rezervă neutilizată în echipa antrenată de Maurizio Sarri.
După acest rezultat de egalitate, Napoli rămâne pe locul doi al clasamentului, cu 58 de puncte, la trei în spatele liderului Juventus Torino, în timp ce Fiorentina acumulează 53 de puncte în 27 de etape și urcă pe locul trei, fiind la egalitate cu AS Roma, despărțite doar de golaveraj.
Programul și rezultatele etapei a 27-a din Serie A:
sâmbătă, 27 februarie
Empoli – AS Roma 1-3
AC Milan – Torino 1-0
duminică, 28 februarie
Palermo – Bologna 0-0
Carpi – Atalanta 1-1
Chievo – Genoa 1-0
Sampdoria – Frosinone 2-0
Juventus – Inter 2-0
luni, 29 februrie
Lazio – Sassuolo 0-2
Fiorentina – Napoli, 1-1