Tehnicianul Laurent Roussey a fost demis, marți, din funcția de antrenor principal al echipei FC Sion, unde este legitimat și mijlocașul Ovidiu Herea, informează L’Equipe.
Clubul elvețian a precizat că viitorul tehnician va fi anunțat în următoarele ore, iar presa vehiculează numele fostului internațional italian Ciro Ferrara.
FC Sion a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de FC Lausanne, într-un meci în care Herea a înscris golul gazdelor și apoi a fost eliminat.
După disputarea a 20 de etape din campionatul Elveției, FC Sion se află pe penultimul loc, cu 17 puncte și un meci mai puțin jucat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER