Tehnicianul Steve Clarke a fost demis de la West Bromwich Albion
Tehnicianul Steve Clarke a fost demis, sâmbătă, din funcția de antrenor principal al echipei West Bromwich Albion, la câteva ore după înfrângerea din partida cu formația Cardiff City, din etapa a XVI-a a campionatului Angliei, informează AFP.
„A fost o decizie grea, venită după o lungă analiză”, a declarat directorul sportiv al grupării engleze, Richard Garlick.
Înfrângerea cu Cardiff a fost a patra consecutivă și a șaptea în acest sezon pentru West Bromwich Albion, care a coborât pe locul 16 în clasament, la două puncte în fața formației Crystal Palace, care ocupă prima poziție retrogradabilă.
Steve Clarke, în vârstă de 50 de ani, se afla pe banca tehnică a echipei West Bromwich din iunie 2012, după ce anterior ocupase funcția de antrenor secund la Chelsea Londra și FC Liverpool.
Clarke este al patrulea tehnician din Premier League demis în acest sezon, după Paolo Di Canio (Sunderland), Ian Holloway (Crystal Palace) și Martin Jol (Fulham).
Secundul lui Clarke, Keith Downing, a preluat funcția de antrenor interimar până la numirea unui nou tehnician.