Tentația bogăției din Premier League. Un club celebru din Anglia, aproape de a fi vândut. Detaliile tranzacției
Aston Villa ar putea avea din vară alt proprietar. Randy Lerner, actualul patron al clubului din Premier League, se află în negocieri cu un consorțiu.
La 9 ani de când a fost preluată de Lerner, Aston Villa și-ar putea schimba din nou patronul. Omul de afaceri Randy Lerner a scos clubul la vânzare încă din luna mai 2004, dar până acum nu a avut succes în acest sens. Publicația The Telegraph susține însă că Lerner este acum în negocieri pentru vânzarea clubului, dar detalii despre cei interesați n-au fost făcute publice.
De altfel, jurnaliștii englezi susțin că cele două părți au semnat un acord prin care să fie păstrat secretul despre identitatea celor intersați, dar și despre detaliile discuțiilor. Ce este clar, Lerner a cerut 150 de milioane de lire sterline și acestă suma se va negocia în jos.
Un alt detaliu important este că potențialii cumpărători vor să aștepte până în vară, deorece își doresc să se lămurească situația echipei. Dacă Aston Villa va retrograda, sunt în continuare interesați, dar sunt dispuși să plătească un preț mult mai mic. În acest moment, clubul din Birmingham se află pe locul 16, la 3 puncte la primul loc care duce în liga secundă.
Aston Villa a fost cumpărată în 2006 de Randy Lerner, contra sumei de 62 de milioane de lire sterline. Clubul se confrunta atunci cu mari probleme financiare, dar noul patron a reușit să-l aducă pe linia de supraviețuire. Aston Villa a fost înființată în 1874, joacă pe un stadion de aproximativ 42.000 de locuri, a luat Cupa Campionilor Europeni în 1981, are 7 titluri în palmares, iar printre suporterii celebrii sunt personaje precum prințul William, premierul David Cameron, Ozzy Osbourne sau Tom Hanks.
Unul dintre motivele pentru care investitorii sunt atrași de cluburile din Premier League sunt atractivitatea competiției. Recent, drepturile de televizare au fost vândute pe aproape 7 miliarde de euro, pentru perioada 2016-2019.