Teroare în Franța!** Discursul care a băgat groaza în jucători: „Câștigați sau vă omor!”**

Antrenorii au diferite metode de a-și motiva jucătorii. Unul dintre cele mai celebre discursuri folosite este cel al lui Al Pacino din filmul Any Given Sunday. „Fie ne vindecăm împreună, ca o adevărată echipă, fie ne prăbușim”, este fraza preferată a multor tehnicieni.

Claudio Ranieri, antrenorul care l-a adus pe Adi Mutu la Chelsea, a folosit un discurs mult mai simplu. Acum antrenor la AS Monaco, în Ligue 2, Ranieri și-a amenințat jucătorii cu moartea! Spulberați de Caen în ultima etapă cu 3-0, jucătorilor le-a fost transmis că trebuie să obțină victoria în următorul meci, cu Nimes, sau vor muri.

„Sunt nervos. Vreau să câștig. Trebuie să câștigăm, altfel îi omor”, a spus fostul antrenor al celor de la AS Roma sau Juventus într-o conferință de presă.

AS Monaco evoluează în Liga a doua din Franța. Echipa a intrat sub patronajul unui miliardar din Rusia și are ca obiectiv promovarea în acest sezon. Monaco se află pe poziția a doua, cu 32 de puncte, la un punct în urma celor de la Nantes. Pe locul 3 și 4 se află Caen și Giuncamp, ambele cu 30 de puncte. În prima ligă promovează primele 3 clasate.

Publicat: 14 12. 2012, 19:27
Actualizat: 14 12. 2012, 19:50