Retras din fotbal la sfârștiul sezonului trecut, Gary Neville își umple timpul liber exprimându-și opinii în cotidianul „Daily Mail”. În ultimul său material publicat, fostul fundaș al lui Manchester United vorbește despre cearta dintre Tevez și Mancini și despre ce înseamnă să aduci o căruță de staruri într-un timp atât de scurt.
După părerea sa, Neville spune că o echipă trebuie să-și asume anumite riscuri atunci când aduce super vedete pe bandă rulantă. Când strângi mulți jucători cu personalitate în același loc, problemele de disciplină sunt inevitabile: „Adevărul este că în ultimii ani, City a fost nevoită să plătească peste prețul pieței pentru a cumpăra jucători de calitate, uneori cu probleme de comportament. Când faci asta, plătind salarii uriașe, riști să formezi o cultură a eului în dauna unui spirit de echipă”, scrie Neville.
Acesta dă exemplul lui Chelsea, o echipă care s-a confruntat cu aceleași probleme în momentul în care Abramovici a investit masiv în fotbaliști cu nume grele, care au nu și-au justificat însă investițiile: Mutu, Veron, Crespo sau Shevcenko sunt dați ca exemple.
„Nu spun că această filosofie a unei echipe este greșită, vor să ajungă în vârf în timp scurt, dar riscă atunci când aduce multe individualități într-un timp atât de scurt„, mai spune fostul fotbalist.
Cât despre Carlos Tevez, Neville, care l-a avut coleg de vestiar la Manchester United, are numai cuvinte de laudă. „Să lămurim, Tevez nu este un om rău. Am împărțit vestiarul cu el și n-a avut o influență proastă asupra echipei. Muncește ca un nebun în timpul meciurilor și este un jucător grozav”, mai spune Neville în Daily Mail.
Specialiștii sunt de părere că City trebuie să evite un nou caz „Mutu” Pe de altă parte, Simon Pentol, un avocat care s-a ocupat ani de-a rândul de problemele dintre jucători și cluburi, recomandă „cetățenilor” să încerce în iarnă o despărțire amiabilă de Carlos Tevez, nu prin intermediul tribunalelor, așa cum s-a întâmplat cu Mutu și Chelsea: „Pot face un compromis în condiții financiare care ar face pe toată lumea fericită. L-ar putea vinde în iarnă, iar cu banii primiți pot aduce un alt atacant de valoarea lui Tevez”, spune Simon Pentol.
Șefii lui City se gândeau să-l acționeze în judecată pe Tevez, deoarece a adus mari prejudicii clubului prin comportamentul său. Simon Pentol este însă de părere că riscul este foarte mare, dacă „cetățenii” îi reziliază unilateral contractul, apoi îl dau în judecată pentru a-i cere daune: „La Mutu a fost alt caz. A fost vorba de încălcare unor principii morale înscrise clar în contractul jucătorului.”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER