Atacantul lui Manchester City va presta 250 de ore în folosul comunității după ce a fost prins la volan fără asigurare auto.
Lovitură grea primită de Carlos Tevez. Jucătorul lui Manchester City a fost prins conducând fără asigurare și dus în fața judecătorului. Argentinianul era la volanul mașinii sale și se ducea către un teren de golf din apropierea casei. Doar că la un moment dat un telefon anonim la Poliție, care spunea că Tevez conduce fără asigurare, i-a schimbat planurile. Pus în fața evidenței, acesta și-a recunoscut greșeala și a așteptat hotărârea instanței. „Sunteți un model pentru milioane de fani din toată lumea și ar trebui să fiți o persoană responsabilă. Nu trebuia să vă urcați la volan dacă știați că mașina dumneavoastră nu are asigurare obligatorie”, i-a spus judecătorul fotbalistului.
Pedeapsa pe care a primit-o a fost de 1000 de lire sterline, plus 250 de ore de muncă în folosul comunității. Putea să fie mai mare, dar având în vedere că nu are antecedente, Tevez a scăpat ieftin. Un lucru inedit este că deși joacă în Premier League de aproape șapte ani, argenitianul a bifat abia 300 de ore de joc, cu doar 50 mai multe decât pedeapsa pe care a primit-o.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER