Șase puncte separau cele două echipe în clasamentul Premier League înaintea acestui duel.
Doar patru etape rămâneau până la finalul stagiunii, niciuna dintre cele două combatante nepermițându-și pasul greșit. Manchester, lider la ora primului fluier al derby-ului, văzută de mulți deja campioană, trebuia să nu cedeze puncte unei contracandidate, în timp ce Arsenal putea rămâne în cursa pentru titlu doar dacă învingea.
A rezultat o prima repriză destul de săracă, cu un plus în dreptul celor de la Arsenal.
Mult mai antrenantă a fost partea secundă. Adebayor a înscris la patru minute de la reluare, aducându-și echipa la trei lungimi de lider.
Bucuria „tunarilor” nu a durat însă decât patru minute, Cristiano Ronaldo egalând în urma unui penalty acordat la intervenției cu mâna a lui Gallas în propriul careu. Arsenal putea reveni în avantaj, dar bara porții lui United s-a opus și, pentru că ocaziile se răzbună, Manchester a punctat pentru 2-1 în minutul 72.
Hargreaves a transformat perfect o lovitură liberă de la 20 de metri, Lehmann rămânând spectator la execuția acestuia. Un spectator dezamăgit după ce Arsenal s-a îndepărtat aproape decisiv și de ultimul obiectiv al sezonului…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER