„The Special One” a făcut show: „Ai nevoie de cinci meciuri să-mi demonstrezi ce poți? Îți dau 10 minute!”
Președintele F.A. ( Football Association), Greg Dyke, duce o campanie de sporire a numărului de jucători crescuți în propria pepinieră de echipele din Premier League și promovați în lotul echipei mari, de la opt la 12 fotbaliști. Astfel, Jose Mourinho, antrenorul lui Chelsea, a dat câteva declarații, care au făcut deliciul fanilor.
Portughezul a dat de înțeles că are nevoie de tineri care sunt capabili atât din punct de vedere mental, cât și fizic, fotbaliști care nu au nevoie de mult timp de adaptare: „Jucătorii îmi spun că au nevoie de cinci meciuri la rând să-mi demonstreze adevărata lor valoare. Fantastic! Ai nevoie de cinci meciuri să-mi arăți ce poți? Îți dau 10 minute. În acest timp îmi arăți dacă ești pregătit să joci sau nu”
La începutul verii, Mourinho l-a băgat în teren pe internaționalul englez U21, Ruben Loftus-Cheek, dar jucătorul de 19 ani nu a impresionat într-un meci amical disputat de Chelsea. Întrebat dacă mijlocașul de 19 ani i-a acceptat crticile portughezului, acesta a răspuns: „Să așteptăm și să vedem ce se va întâmpla”.
Articol scris de Dan MIREA