The Special SimeONE! Diego Simeone este omul momentului în Spania

Într-un singur an calendaristic, Diego Simeone a câștigat Europa League, Supercupa Europei și Cupa Spaniei cu Atletico

Conducerea madrilenilor a avut încredere în el în 2011, deși nu avea prea multă experiență

Atletico Madrid nu mai câștigase o Cupă a Spaniei de 17 ani. Surprinzător, madrilenii au reușit acest lucru vineri, chiar în fieful marii rivale, Real. Victoria adusă în prelungiri de golul lui Miranda din minutul 99 înseamnă mai mult decât orice statistică. Și este prima înregistrată de Atletico în fața Realului în ultimii 14 ani, timp în care echipa de pe „Bernabeu” nu a pierdut timp de 25 de meciuri consecutive în fața rivalei! Iar succesul a fost sărbătorit cu mare fast de suporteri și jucători, aceștia invadând sâmbătă seara Piața „Neptuno”, locul tradițional de sărbătoare al victoriilor importante ale lui Atletico.

A venit într-un moment dificil

Printre rugăminți adresate lui Radamel Falcao să nu plece, deși este ofertat de Chelsea și AS Monaco, suporterii lui Atletico au scandat repetitiv și numele antrenorului Diego Simeone. Deși antrenase în Argentina și în Serie A timp de cinci ani, experiența lui Simeone (43 de ani) nu îl recomanda pentru preluarea unei echipe cu pretenții, așa cum este Atletico. Mai ales că în 2011, atunci când „Cholo” a sosit pe „Vicente Calderon”, formația „rojiblanco” nu se afla într-o perioadă prea strălucită. Madrilenii erau eliminați de divizionara secundă Albacete din Cupă și nu ocupau decât locul 13 în campionat, fiind mai aproape de retrogradare decât de o calificare în Europa.

Însă președintele Enrique Cerezo a avut încredere în fostul mijlocaș argentinian. Iar rezultatele nu au întârziat să apară. Practic, într-un singur an calendaristic, Simeone a câștigat la fel de multe trofee cât a strâns Mourinho la Real în trei sezoane. Totul a început cu finala Europa League de la București, pe care Atletico a câștigat-o în fața lui Bilbao cu 3-0. A urmat Supercupa Europei, în care madrilenii au spulberat-o pe Chelsea grație lui Falcao (4-1) și Cupa Spaniei, câștigată vineri pe „Bernabeu”. „Sunt mândru de ce am reușit. Am câștigat meciul pe care trebuia să îl câștigăm cu orice preț. O finală de Cupă chiar pe Bernabeu în fața marii noastre rivale. Sunt fericit la Atletico”, a declarat Simeone ieri, la petrecerea madrilenilor.


Simeone a jucat la Atletico timp de cinci sezoane, marcând 23 de goluri în 134 de meciuri


 

Publicat: 20 05. 2013, 09:23
Actualizat: 20 05. 2013, 09:24