Andre Villas-Boas este cel mai tânăr antrenor care s-a impus într-o competiție europeană, tehnicianul portughez reușind să câștige Europa League alături de Porto pe când avea 33 de ani. Performanța sa l-a adus în vizorul lui Abramovich care l-a instalat imediat pe banca lui Chelsea, iar presa internațională l-a catalogat rapid drept „The Special Two” – noul Mourinho.
Villas-Boas nu s-a ridicat însă la pretențiile lui Chelsea și patronul rus l-a demis înainte de finalul sezonului. Rămas liber de contract și date fiind turbulențele de pe băncile altor echipe de renume din Europa, tehnicianul lusitan a fost „transferat” de presă fie pe banca Barcelonei, fie pe cea a Interului. Cele două cluburi amintite par să-și fi găsit liniștea, dar Andre Villas-Boas păstrează șanse de a antrena în Serie A din stagiunea viitoare. Cotidianul portughez A Bola notează că AVB este dorit pe banca Romei, Luis Enrique fiind pe picior de plecare.
4 trofee a obținut Andre Villas-Boas, toate cu FC Porto
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER