Thereau este dorit de Lazio și Fiorentina, dar asta nu-l impresionează:** Francezul ar prefera alt plan pentru cariera sa! Declarația la care italienii nu se așteptau

Fostul stelist Cyril Thereau a impresionat în acest sezon din Serie A în tricoul lui Chievo și pe adresa lui au început încă din irană să curgă ofertele. Lazio și Fiorentina sunt echipele care și-au exprimat interesul pentru francez, însă totul rămâne doar la nivel de zvonistică în ceea ce-l privește pe atacant.

Thereau i-a surprins și pe belgieni cu prestațiile sale, mult schimbate în bine de la plecarea din Jupiler League, acolo unde a evoluat pentru Anderlecht și Charleroi. De aceea, jurnaliștii de la Bruxelles l-au contactat pe francez pentru a afla secretul ascensiunii lui fulminante.

„Îmi aduc aminte că, înainte să plec, cei de la Charleroi voiau să mă împrumute la Beerschot, dar eu am refuzat, pentru că doream să joc într-un campionat puternic. La Anderlecht am progresat mult din punct de vedere al mentalității, însă am plecat de acolo plin de regrete. Nu vreau să îmi amintesc foarte mult de acea perioadă. La Charleroi am avut un om care mi-a devenit un adevărat prieten, directorul sportiv Mehdi Bayat. Pentru el, aș reveni la această echipă. Cât privește un posibil transfer la Fiorentina, știu că ei s-au interesat de mine în ianuarie. În rest, sunt numai zvonuri. Deocamdată mai am încă doi ani de contract cu Chievo”, a spus Thereau pentru dhnet.be.

Publicat: 24 04. 2013, 14:38
Actualizat: 24 04. 2013, 14:44