Thibaut Courtois și-a prelungit contractul cu Chelsea Londra

Portarul belgian Thibaut Courtois și-a prelungit contractul cu Chelsea Londra pentru încă cinci sezoane, a anunțat, joi, clubul englez, citat de L’Equipe.

„Nu am avut nicio îndoială în privința viitorului meu, dar e bine să știu că voi rămâne aici pentru încă cinci ani. Acum mă pot concentra exclusiv pe munca din teren”, a declarat Courtois.

Thibaut Courtois, în vârstă de 22 de ani, a fost achiziționat de Chelsea Londra în 2011 de la RC Genk, dar a fost împrumutat în ultimele trei sezoane la Atletico Madrid.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 11 09. 2014, 19:58
Actualizat: 11 09. 2014, 19:59