Thomas Tuchel: „Dortmund are probleme foarte mari la meciurile din deplasare!”
Thomas Tuchel, antrenorul echipei Borussia Dortmund, a fost extrem de nemulțumit de deficiențele din jocul formației sale, mai ales la meciurile din deplasare, după înfrângerea, scor 1-2, pe terenul lui Eintracht Frankfurt, în etapa a 12-a din Bundesliga.
Borussia Dortmund a învins cu scorul de 8-4 pe Legia Varșovia în etapa a cincea din grupele Ligii Campionilor, însă a suferit a treia înfrângere consecutivă în meciurile din deplasare, în campionat, 1-2 cu Eintracht Frankfurt.
Înfrângerea l-a nemulțumit total pe antrenorul Thomas Tuchel, care consideră că echipa sa comite foarte multe greșeli la meciurile din deplasare și trebuie neapărat să fie remediate aceste probleme, dacă Dortmund vrea să aibă șanse în lupta pentru titlu.
„Nu poți câștiga meciurile din deplasare în Bundesliga cu asemenea deficiențe care există în jocul nostru. Au fost multe greșeli tehnice, tactice și de poziționare în teren. Am lăsat mult de dorit. Nu meritam să câștigăm niciun punct, după jocul prestat din primul până în ultimul minut. Frankfurt a meritat să se impună. După modul în care le-am vorbit la pauză și au ieșit de la vestiare, am fost surprins că nu am reușit să marcăm repede”, a declarat Thomas Tuchel pentru Goal.com.
În urma acestui acestui rezultat, Borussia Dortmund a rămas la 9 puncte în spatele liderului RB Leipzig, care a acumulat 30 de puncte după 12 etape.