Tehnicianul german Thomas Tuchel, care a fost dat afară de la Borussia Dortmund după ce a trimis din greșeală un mesaj pe numărul lui Michael Zorc, nu are în agendă numărul de telefon al directorului sportiv al celor de la PSG, brazilianul Leonardo.
Neamțul este protagonistul numărului din această săptămână al prestigioasei publicații franceze France Football.
Totul s-a întâmplat din cauză că actualul antrenor al lui PSG nu a memorat în agendă numărul de telefon al lui Michael Zorc.
Thomas Tuchel se află în centrul atenției pentru că o posibilă eliminare a campioanei Franței din faza grupelor UEFA Champions League ar putea fi sinonimă cu demiterea sa de pe banca celor de la PSG.
Una dintre problemele pe care le întâmpină la club este relația dificilă pe care o are cu directorul sportiv al parizienilor, Leonardo.
O relație cu plusuri și minusuri legate de transferuri și de managementul vestiarului parizian.
Cei de la France Football au ținut să scoată în evidență că un episod similar l-a avut ca protagonist pe Tuchel și a dus la plecarea lui de la Borussia Dortmund. Tehnicianul german a vrut să trimită un mesaj text către managerul său personal Olaf Meinking, dar destinatarul de drept a fost Michael Zorc, pe care îl critica în SMS-ul care ar fi trebuit să ajungă la managerul său.
Câteva zile mai târziu, Tuchel a fost dat afară de Borussia Dortmund și abia peste un an de zile avea să semneze cu francezii de la PSG.
Conform aceleiași surse, Tuchel nu s-a învățat minte și nu a memorat în agendă numărul de telefon al lui Leonardo, pentru a evita repetarea situației jenante prin care a trecut la Borussia Dortmund.
Brazilianul a contactat deja mai mulți antrenori în cazul unei ieșiri premature a celor de la PSG din UEFA Champions League, caz în care acesta va fi mai mult ca sigur ultimul sezon în capitala Franței pentru fostul antrenor al Borussiei Dortmund.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER