Ion Țiriac ar putea să investească la Hertha Berlin, susține publicația Berliner Kurier. Omul de afaceri român a fost văzut în tribune la partida cu St. Pauli, de săptămâna trecută, iar nemții au dat drumul la speculații. Mai ales că Țiriac a stat lângă Werner Gegenbauer (președintele Herthei), Schiller Ingo (directorul economic) și Ottow Michael (membru al Consiliului de Administrație).
„Este greu de crezut că Ion Țiriac a venit la Berlin doar ca să vadă un meci de liga a doua. El este un tip foarte inteligent, care nu face lucrurile la întâmplare. Iar fanii Herthei, după cum știți prea bine, au căutat în ultimii ani un investitor care să conecteze viziunea despre fotbal cu capitalul german”, scriu jurnaliștii de la publicația citată.
Cei de la Berliner Kurier susțin că Ion Țiriac ar putea fi investitorul care ar putea repune Hertha pe harta celor mai importante echipe din Germania.
Pentru prima oară de la publicarea știrii, un oficial al lui Hertha a acceptat să vorbească despre prezența omului de afaceri român în tribune, dar a refuzat să dea prea multe detalii, alimentând misterul care planează asupra posibilei sale investiții.
„Țiriac a vrut să vadă meciul de pe stadion. Negocieri secrete? Nu pot comenta. Pentru asta trebuie să-l întrebați direct pe domnul Țiriac. Este un prieten al nostru și al clubului!„, a spus Schiller, potrivit berliner-kurier.de
Fostul mare tenisman nu este la prima tentativă de a prelua un club de fotbal. În trecut, s-a speculat că acesta ar putea să preia Dinamo, fiind un suporter declarat al clubului din Ștefan cel Mare, dar nimic nu s-a concretizat.
Înființată în 1892, Hertha Berlin este una dintre cele mai importante echipe din Germania. Are două titluri în palmares și două Cupe ale Germania, însă în prezent clubul se află în 2.Bundesliga. Hertha a retrogradat în sezonul trecut, dar acum se află pe locul 2 în liga a doua, cu șanse reale la promovare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER