Antrenată de severineanul Valeriu Tița, echipa siriană Al Ittihad Aleppo s-a calificat, în premieră, în semifinalele Cupei AFC, a două competiție valorică inter-cluburi a Asiei. În sferturi, Al Ittihad a eliminat Al Kazma Kuweit, echipă pregătită, până în luna martie, de Ilie Balaci. Elevii lui Tița s-au impus în ambele manșe (3-2 și 1-0), iar în penultimul act vor juca cu thailandezii de la FC United Muang Thong Bangkok, pe 5, respectiv 19 octombrie.
„În șaisprezecimi am eliminat deținătoarea trofeului, al Kuweit, iar în sferturi am trecut de fosta echipă a lui Ilie Balaci. Păcat că el nu a mai rămas la Kazma, fiindcă mi-ar fi plăcut să fim adversari. Balaci mi-a fost antrenor la AS Drobeta în 1990 și ne leagă amintiri plăcute”, a declarat Tița, în exclusivitate pentru ProSport.
Fost antrenor la FC Drobeta, în turul sezonului trecut din Liga a II-a, Țița a preluat banca tehnică a echipei din Alepoo în luna februarie, iar acum speră să câștige competiția asiatică. „Nu eram creditați printre favoriți. În vară chiar mi-au plecat cinci jucători de bază, dar am reușit să ne calificăm în semifinale, ceea ce reprezintă o premieră pentru Al Ittihad Aleppo. Dacă tot am ajuns până aici, ne gândim chiar la câștigarea competiției. Nu va fi simplu”, a precizat Tița.
Articol scris de Mircea OGLINDOIU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER