Topul în care Stanciu strălucește! E mai bun decât Messi sau Pogba și e depășit doar de Cristiano Ronaldo
Nicolae Stanciu este unul dintre cei mai ofensivi jucători din Europa. O statistică realizată de cei de la Opta îl plasează pe mijlocașul lui Anderlecht pe locul secund în topul fotbaliștilor care au tras cele mai multe șuturi în sezonul european.
Stanciu are 40 de șuturi expediate spre porțile adverse, fiind depășit doar de Cristiano Ronaldo care a tras de 56 de ori. Pe locul 3 se află Talisca de la Beșiktaș, cu 39, iar Messi și Pogba, cu câte 38, încheie Top 5.
Stanciu nu își mai poate îmbunătăți cifrele, Anderlecht fiind eliminată din Europa League. Messi a părăsit de asemenea UEFA Champions League, astfel că singurul care îl poate depăși pe român este Pogba. Manchester United joacă în semifinalele Europa League cu Celta Vigo.