Torje s-a transformat în Torjinho! VIDEO | Gol fabulos marcat de român: a îngropat Galata chiar la Istanbul

Mijlocașul Gabriel Toje a marcat un gol în partida pe care echipa sa, Osmanlispor, a câștigat-o, luni, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), în fața formației Galatasaray Istanbul, în etapa a II-a a campionatului turc, informează site-ul oficial al UEFA.

Torje, care a jucat până în minutul 79 când a fost înlocuit cu japonezul Takayuki Seto (fost la Astra Giurgiu), a marcat golul victoriei în minutul 50.

Atacantul Raul Rusescu a intrat pe teren în minutul 61 la Osmanlispor, iar fundașul polonez Lukasz Szukala (fost la Gloria Bistrița, Universitatea Cluj, Petrolul Ploiești și Steaua București) a fost rezervă.

Primul gol al învingătorilor a fost înscris de Deliktas, în minutul 30, în timp ce pentru gazde a marcat Selcuk Inan, în minutul 41.

În urma acestei victorii, Osmanlispor a urcat pe locul șapte în clasament, cu patru puncte.

Vezi mai jos reușita lui Torjinho

Publicat: 25 08. 2015, 08:35
Actualizat: 25 08. 2015, 08:56