Toșca ar putea debuta la Betis chiar în meciul cu Barcelona: românul a fost inclus în lot pentru partida de duminică! „E posibil să joace din primul minut!”

Alin Toșca are șanse mari de a debuta pentru Betis chiar în meciul cu Barcelona. Fundașul român, achiziționat de gruparea andaluză pentru 1 milion de euro de la Steaua, a fost inclus de antrenorul Victor Sanchez în lotul pentru meciul de duminică.

Lotul lui Betis pentru confruntarea cu Barcelona: Adán, Dani Giménez, Rafa Navarro, Piccini, Pezzella, Bruno, Mandi, Toșca, Álex Martínez, Durmisi, Petros, Donk, Rubén Pardo, Dani Ceballos, Nahuel, Álex Alegría, Zozulia y Rubén Castro.

Victor Sanchez a declarat în presa spaniolă că se gândește serios să-l folosească pe fundașul în vârstă de 24 de ani pentru partida cu echipa lui Luis Enrique: „Important este că Toșca a făcut toate antrenamentele până acum. A fost tracasat puțin și de perfectarea transferului, așa că trebuie să avem grijă de el. Este posibil ca Toșca, dar și Ruben (n.r. – Ruben Castro) să joace din primul minut cu Barcelona”.

Betis – Barcelona, meci contând pentru etapa a 20-a din prima ligă spaniolă, se va disputa duminică, ora 13:00. Înaintea partidei, catalanii se află pe locul 3 în clasament, cu 41 de puncte, în timp ce Betis ocupă poziția a 14-a, cu 22 de puncte.

Publicat: 28 01. 2017, 14:35
Actualizat: 28 01. 2017, 14:36