Toșca, „pe făraș” la Betis! Clubul care l-a transformat în prioritate

Alin Toșca (25 de ani) e „pe făraș” la Betis. După ce s-a scris despre interesul lui PAOK sau Anderlecht pentru fundașul român, acum a venit rândul altor belgieni să se intereseze de servicii fostului căpitan de la FCSB. Club Brugge, echipa lui Dorin Rotariu și lider autoritar în campionat, îl vrea pe Toșca.

Site-ul informabetis.com scrie că Toșca nu mai intră în planurile antrenorului Quique Setien, chiar dacă a avut un început de an excelent la Betis. Schimbarea antrenorului care l-a vrut și greșelile l-au dus pe banca de rezerve. Spaniolii mai scriu că și aducerea marocanului Zou Feddal i-a pus capac lui Toșca.

După ce Anderlecht și PAOK s-au interesat de el, Brugge pare că e aproape să-l transfere. Directorul sportiv al belgienilor, Vincent Manaert, a recunoscut interesul pentru Toșca, pe care Brugge vrea să-l ia împrumut cu opțiune de cumpărare.

În vârstă de 25 de ani, Toșca a jucat 25 de meciuri pentru Betis de la transferul din urmă cu un an.

Publicat: 16 01. 2018, 19:09
Actualizat: 16 01. 2018, 19:24