Toți bănuiau asta, dar nimeni nu a avut curajul să o spună!** Dezvăluirea care aruncă o pată neagră pe istoria Realului: cum au scăpat de cel mai iubit om

A fost cu siguranță unul dintre cei mai iubiți oameni din istoria Realului, dacă nu chiar cel mai iubit. Raul, căci despre el este vorba, a plecat pe ușa din dos de la Madrid, imediat după venirea lui Mourinho. Mulți au bănuit că acesta a fost forțat să plece, dar mai nimeni nu a avut curajul să afirme acest lucru.

Fostul coleg al lui Raul la Real, Figo dezvăluie că atacantul și-ar fi dorit un final de carieră în tricoul echipei pe care a iubit-o și căreia i-a marcat istoria.

„Raul ar fi vrut să își încheie cariera la Real, dar nu a fost să fie. A fost forțat să plece de la Madrid. Sper că este fericit în Qatar„, a declarat Figo pentru Al Jazeera.

Figo spune că Ronaldo poate câștiga Balonul de Aur, dar crede că este imposibil să faci vreo diferență între galactic și Messi: „Messi sau Ronaldo? Este imposibil să spui care este mai bun între cei doi”.

Publicat: 04 10. 2012, 18:41
Actualizat: 04 10. 2012, 18:46