Pe finalul unei cariere legendare, Gianluigi Buffon (40 de ani) strânge mare dezamăgire după mare dezamăgire. După ce anul trecut visul câștigării Ligii Campionilor i-a fost interzis în finala cu Real Madrid (4-1 pentru galactici), 2018 a venit cu alte două momente pe care goalkeeper-ul ar vrea să le uite cât mai repede: ratarea calificării la Cupa Mondială și eliminarea dramatică din „sferturile” Ligii Campionilor.
Iar Oliver Kahn (48 de ani), fostul mare portar al lui Bayern și al naționalei Germaniei, consideră că Buffon a făcut o mare greșeală în momentul în care nu s-a retras la timp, pentru a evita situații precum cele trei întâmplate în decursul a doar un an: „Dacă s-ar fi retras la timp, Buffon n-ar mai fi trăit eliminarea cu Suedia (n. red – Italia a pierdut calificarea la Cupa Mondială din Rusia după un baraj cu Suedia) și nici seara de coșmar de la Madrid”, a spus Kahn, pentru Bild, înainte de a-l oferi exemplu pe Philipp Lahm, fundașul neamț care s-a retras de la națională imediat după ce a câștigat Cupa Mondială din 2014, iar la Bayern a mai jucat până la 34 de ani: „Priviți-l pe Philipp Lahm, el a luat decizia corectă. Dacă nu știi care e momentul oportun pentru a spune „stop”, s-ar putea să treci prin mari deziluzii”.
Pentru Kahn, care a spus „adio” carierei la națională în 2006, iar pentru Bayern a mai jucat până în 2009, alegerea momentului oportun pentru retragere contează enorm: „Eu mă simțeam bine, mai puteam juca doi sau trei ani, dar m-am gândit că nu ar avea rest. E foarte important să îți alegi momentul în care să părăsești scena”, a mai transmis fostul mare portar.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER