-În primele zile la Londra, Vlad Chiricheș a intrat în procesul de mediatizare cu care Tottenham își transformă achizițiile în adevărate vedete. Fostul stelist va purta numărul 6, dar nu a putut debuta în partida de aseară cu Arsenal
Chiricheș nu a fost păstrat în lotul lui Tottenham pentru meciul de ieri, cu Arsenal Fundașul a primit acceptul clubului londonez să vină în România pentru reunirea echipei naționale
Visul lui Vlad Chiricheș s-a îndeplinit! Fundașul a primit acceptul lui Gigi Becali de a se transfera la Tottenham, Steaua încasând în schimbul său 8,5 milioane de euro, sumă record pentru fotbalul românesc. Chiricheș s-a prezentat deja la Londra, acolo unde a luat contact cu oficialii clubului și a trecut prin „mașinăria” care transformă orice fotbalist în vedetă la un club mare, de talia lui Tottenham. Astfel, fundașul a pozat pentru site-ul oficial, a vizitat baza de antrenament a celor de la Spurs și a acordat un interviu de prezentare pentru fanii englezi curioși de noua achiziție a clubului.
Acomodarea la Londra, ca și rezolvată Chiricheș nu s-a sfiit să recunoască că venirea la Londra a picat cum nu se putea mai bine pentru el. „Sunt mândru că am ajuns la un club precum Tottenham, pentru mine este ceva incredibil. Am urmărit mereu Premier League și speram ca într-o zi să ajung să joc aici”, a spus Vlad. În capitala Angliei, Chiricheș va locui alături de logodnica sa, studentă acolo, dar și alături de familia acesteia, astfel că acomodarea va fi mult mai ușoară. Fundașul le-a mai spus englezilor că s-a consultat cu doi foști fotbaliști ai lui Tottenham înainte de a accepta transferul. „Am vorbit cu Gică Popescu și cu Ilie Dumitrescu, cei care mi-au spus că merg la un club foarte mare, cu istorie impresionantă”.
Întârzieri în perfectarea actelor În ciuda faptului că este bine pregătit fizic grație parcursului Stelei de până acum, Vlad Chiricheș nu a fost oprit de Villas-Boas în lotul cu care Tottenham a abordat meciul de ieri cu Arsenal. Motivul este constituit de întârzieri în perfectarea actelor, astfel că fundașul a venit în România în această dimineață pentru a participa la reunirea stranierilor pentru meciurile echipei naționale cu Ungaria și Turcia. Conform jurnaliștilor britanici, lui Vlad Chiricheș i s-a rezervat numărul 6 la Tottenham.
Este un jucător interesant, care a fost urmărit de multe echipe. Are calități extraorÂdinare, iese cu mingea la picior și asta ne place. În plus, este și un lider excelent Andre Villas‑Boas, antrenor Tottenham
Nu am fost păstrat în lot pentru că nu mi-a sosit la timp cartea verde. Nu am mai rămas să văd meciul cu Arsenal pentru că am vrut să mă prezint la națională, unde ne așteaptă două partide imporÂtante Vlad Chiricheș, fundaș Tottenham
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER