Tottenham, peste Real, Barcelona sau Manchester United. Englezii au încasat o sumă uriașă din transferurile jucătorilor

Capoue, Paulinho, Chadli, Lamela, Eriksen, Soldado și Chiricheș au fost transferați în vară, investiția în acești jucători costându-i pe cei de la Tottenham 120 de milioane de euro. Pentru perioada de mercato de la finalul sezonului, englezii anunță o nouă campanie impresionantă de transferuri.

Tottenham își permite astfel de cheltuieli deoarece oficialii grupării de pe White Hart Lane țin foarte bine balanța financiar-contabilă a clubului. Potrivit celor de la football-observatory.com, Tottenham stă mai bine decat Real Madrid, Barcelona sau Manchester United la capitolul încasări.

Începând cu sezonul 2008-2009 și până în prezent, Tottenham a încasat 322,1 milioane de euro doar din cedarea de jucători. Real Madrid se află pe locul secund cu 303,7 milioane de euro, iar podiumul este completat de FC Porto cu 282,7 milioane de euro.

5 este locul ocupat în prezent de Tottenham în clasamentul din Premier League


 

Publicat: 25 03. 2014, 20:09
Actualizat: 25 03. 2014, 20:10