Totti a devenit al doilea marcator din Serie A, iar Italia se pregătește să îi facă un cadou pe măsură!** Prandelli a confirmat premiera: „Este un caz aparte”
Sezonul senzațional al lui Francesco Totti îi face pe italieni să ia în calcul tot mai serios varianta unei campanii de rechemare a căpitanului roman în tricoul „squadra azzurra”. Ajuns pe locul al doilea al clasamentului din toate timpurile al golgheterilor din Serie A (226 goluri), după legendarul Silvio Piola (274), fotbalistul lui AS Roma este ademenit cu o ultimă participare la un Campionat Mondial, care ar marca așa cum se cuvine finalul carierei sale.
Revenirea lui Totti devine extrem de probabilă, mai ales după ce însuși selecționerul Cesare Prandelli a recunoscut că și-ar dori ca acest lucru să se întâmple: „Dacă ne vom califica la Cupa Mondială, vom vedea în ce condiție fizică se va afla el atunci. Eu sunt axat pe promovarea jucătorilor de perspectivă, dar Totti este un caz aparte”.
Totti s-a retras oficial din echipa națională pe 20 iulie 2007 și a mai fost pus în situația de a i se cere să revină asupra deciziei și în timpul campaniei de calificare pentru Euro 2008, dar a refuzat propunerea selecționerului de atunci, Roberto Donadoni.
11 goluri a marcat Totti în acest sezon din Serie A
1 este locul ocupat de Italia în grupa B de calificare la CM 2014, la 4 puncte distanță de Bulgaria