Căpitanul echipei AS Roma, Francesco Totti, a declarat, duminică, după remiza cu Lazio, scor 2-2, că formația sa a demonstrat că poate lupta pentru titlu în Italia, deoarece a reușit să revină în derbiul din etapa a XVIII-a, deși a fost condusă cu scorul de 2-0.
„Deși au marcat de două ori în prima repriză și noi am jucat slab, în partea a doua am revenit, demonstrând că putem lupta pentru titlu. Era important să nu pierdem, mai ales după jocul din prima repriză„, a declarat Totti, conform Gazzetta dello Sport.
Căpitanul emblematic al Romei a devenit, duminică, jucătorul cu cele mai multe goluri, 11, în derbiurile cu Lazio, el jucând pentru a 40-a oară într-un astfel de derbi. „Pentru un roman este cel mai frumos lucru care se poate întâmpla, este o mare mândrie„, a spus Totti.
El a vorbit și despre faptul că după marcarea celui de-al doilea gol și-a făcut un „selfie” pe teren: „Acum e la modă să-ți faci selfie, nu sunt obișnuit să-mi fac, pentru că țin la viața mea privată, dar a fost o ocazie specială și un lucru de care se va aminti mult timp”.
Formația AS Roma a încheiat la egalitate, scor 2-2, meciul susținut, duminică, pe teren propriu, în compania echipei Lazio Roma, cu Ștefan Radu integralist, după ce a fost condusă cu 2-0 până în minutul 48.
Pentru AS Roma a marcat Francesco Totti, în minutele 48 și 64. După ce a reușit golul egalizator din minutul 64, Totti a luat un telefon de la un fotoreporter și și-a făcut un „selfie” pe teren, având în spate peluza în care se aflau fanii echipei sale.
Golurile formației Lazio au fost înscrise de Mauri ’25 și Anderson ’29.
Jucătorii echipei Lazio au evoluat cu tricouri pe care era inscripționat mesajul „Je suis Charlie”, în semn de omagiu adus celor 17 persoane decedate în atentatele teroriste de la Paris.
În clasament, AS Roma este pe locul doi, cu 40 de puncte, la egalitate cu liderul Juventus, în timp ce Lazio este pe trei, cu 31 puncte.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER