Inter a învins cu 1-0 pe AS Roma în finala Cupei Italiei, miercuri, dar conflictele adiacente acestei partide nu s-au încheiat nici la două zile după meci.
Cu câteva minute înainte de finalul partidei, căpitanul romanilor, Francesco Totti, și-a pierdut complet cumpătul și i-a aplicat o lovitură brutală lui Mario Balotelli, fiind eliminat imediat de arbitru.
Atacantul Interului susține că duelul său cu Totti nu s-a rezumat doar la această fază, ci pe întreagă durată a confruntării romanul i-ar fi adresat injurii cu tentă rasistă.
„Rahat negru, așa mi-a zis Totti”, susține „SuperMario” în Gazzetta dello Sport.
Mino Raiola, agentul jucătorului milanez, afirmă că simbolul Romei ar trebui să primească o suspendare de cel puțin șase luni din toate competițiile dacă gestul său a fost unul premeditat.
„Dacă a zis asta, înseamnă că gestul său a fost unul premeditat. Dacă se demonstrează că așa au stat lucrurile atunci ar trebui să fie suspendat șase luni și nu doar din Cupa Italiei”. a declarat Mino Raiola pentru sursa citată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER