„Totti salvează Roma de furia lui Mutu”** Ce spune Briliantul după golul împotriva giallorossilor
Fiorentina a reușit doar un egal pe Artemio Franchi împotriva
Romei, în primul meci din cele nouă finale despre care vorbea
Mihajlovic. Mutu a deschis scorul, a dat o pasă de gol și a lovit o
dată bara, dar nu a putut impiedica forma excelentă a prietenului
Totti. Il Capitano a ținut Roma în viața prin dubla lui.
„Nu e nimic de discutat. Totti a arătat încă o dată că e un
mare jucător, dar nu e de ajuns”, au scris cei de la
Corriere dello sport
„Doppietta lui Totti salvează Roma de furia lui Mutu”, au
scris cei de la Gazzetta dello sport
Mutu a declarat după meci că speră să continue momentul bun prin
care trece:
„Am suferit puțin, dar sper să continuăm în ritmul ăsta. E
un gol important pentru mine. Vreau să prelungesc momentul bun prin
care trec”, a declarat Mutu pentru Sky
Atacantul Adrian Mutu a marcat un gol în meciul pe care Fiorentina
l-a încheiat la egalitate, scor 2-2, cu echipa AS Roma, în etapa a
XXX-a a campionatului Italiei, fiind și autorul pasei decisive la
reușita lui Gamberini.
Mutu, care a fost integralist, a marcat în minutul 22 și a dat pasa
de gol pentru Gamberini în minutul 35. De asemenea, el a trimis
mingea în bară, în minutul 37.
Pentru AS Roma a marcat Francesco Totti, în minutul 27, din
penalti, el ajungând la reușita cu numărul 200 în Serie A. Totti a
mai înscris și în minutul 52, el reușind „dopietta” cu numărul 37
în Serie A.
La echipa AS Roma, portarul Bogdan Lobonț a fost rezervă.
Sursa FOTO: firenzeviola.it