„Totul pentru că îl iubesc”. Wanda Nara suferă că Icardi s-a mutat la Paris: „Opțiunea PSG este cea mai proastă pentru mine”
Wanda Nara, soția și agentul lui Mauro Icardi, a vorbit pentru prima dată despre plecarea argentinianului de la Inter Milano la campioana Franței, PSG. Atacantul în vârstă de 27 de ani a fost împrumutat de gruparea din Paris, având clauză de cumpărare la finalul sezonului.
„Printre variantele pe care le-am avut, opțiunea PSG a fost cea mai proastă pentru mine pentru că trebuie să merg și să mă întorc, împreună cu copiii. Dar m-am gândit la el. Erau multe echipe importante din Italia care l-au vrut și ar fi fost mult mai comod.
Mi-au propus și alți jucători să îi reprezint sau soții prietenelor mele, dar nu pot. Sunt foarte ocupată cu Mauro, iar cei care mă cunosc știu că fac acest lucru pentru că îl iubesc„, a declarat Wanda Nara, în cadrul emisiunii „Morfi, todos a la mesa”, citată de gazzetta.it.
Până să fie anunțat Icardi la PSG, Maxi Lopez, fostul soț al Wandei și fostul prieten al lui Icardi, a postat pe contul lui de Instagram o poză cu Neymar, adăugând un mesaj emoționant pentru jucătorul brazilian.
„Frate, cei care te cunosc, știu cât ești de umil, deschis și sensibil. Ești în acest club, dar vei fi mereu unul dintre cei mai buni din istorie„, a scris Maxi Lopez.
Întrebată de poza fostului soț și tată al copiilor ei, Wanda Nara a precizat:
„A postat-o în aceeași zi când Mauro a ajuns la echipă. Este o poză veche, nu este de actualitate. Vreau să cred că a fost o coincidență, pentru că toți jucătorii știu tot„.
Pe vremea când Mauro Icardi și Maxi Lopez erau colegi la Sampdoria, Wanda Nara l-a înșelat pe soțul ei cu argentinianul. A urmat o despărțire de Maxi Lopez, iar Wanda a rămas cu Icardi.