Totul pentru Ronaldinho

Leonardo, noul antrenor al lui AC Milan, și-a stabilit strategia pentru sezonul viitor, iar reușita depinde de factorul Ronaldinho.
Proaspăt numit pe banca milanezilor, brazilianul dorește să construiască noul Milan în jurul lui Ronaldinho, dar pentru asta trebuie să-l facă pe starul brazilian să uite complet sezonul recent încheiat, care a fost unul extrem de dezamăgitor pentru el.

Forma fizică

Prima condiție pentru ca Dinho să redevină cel din perioada Barcelona este recăpătarea condiției fizice pe care o avea în perioada catalană și, din acest punct de vedere, lucrurile sunt clare. Preparatorii fizici îl vor “ucide” la antrenamente cu greutăți urmate de sprinturi scurte, numai așa putând să-și depășească adversarul direct pentru a avea apoi libertatea de a inventa continuarea jocului.

Probleme tactice
Sistemul gândit de Leonardo este un 4-3-3, cu balonul jucat mult pe părțile laterale ale terenului, atacanții urmând să-și schimbe succesiv zona de acțiune. Ronaldinho va trebui să joace în spatele liniei de atac, pe partea stângă, zona sa favorită. Important va fi să nu “adoarmă”, așa cum a făcut-o des anul trecut, să fie atent la jocul pe contre la care trebuie să pună serios umărul, dar va fi scutit de jocul la închidere.

Pregătirea psihologică
Aici va fi cel mai greu de lucrat, dar însuși Ronaldinho știe că panta descendentă a început pentru el încă din 2006. Psihoterapeuții vor încerca să-i gâdile orgoliul, să facă apel la spiritul lui de sacrificiu și să îi  reamintească dragostea pe care i-o poartă fanii din toată lumea. Oricum, aceasta este ultima sa șansă, însuși Silvio Berlusconi transmițându-i acest lucru: “Ori te apuci de ceea ce știi cel mai bine, adică să joci fotbal, ori pleci!”.

Publicat: 22 06. 2009, 10:13
Actualizat: 22 06. 2009, 10:15