Totul se transformă într-un scandal! Cardiff nu va plăti banii pentru transferul lui Emiliano Sala, deși Nantes s-a adresat FIFA

1-salllaa

Tragedia morții lui Emiliano Sala se transformă într-un scandal în adevăratul sens al cuvântului. Cardiff și Nantes se ceartă, iar miza sunt banii pe care englezii trebuiau să-i plătească în schimbul serviciilor atacantului pe care l-au transferat în pauza de iarnă, adică 20 de milioane de euro.

Nantes s-a dus la FIFA și a expus cazul oficialilor forului continental, iar acum Nantes a decis că nu va plăti banii aferenți transferului efectuat în iarnă, când sportivul a și fost prezentat oficial. Din păcate, acesta nu a apucat să joace niciun minut pentru Cardiff, după ce și-a pierdut viața într-un tragic accident aviatic.

FIFA a dat timp de răspuns celor de la Cardiff trei zile și, se pare, în cele din urmă britanicii au refuzat să dea vreun ban. Cei de la Cardiff vor trimite o adresa la UEFA în care vor preciza că înțelegerea, contractul semnat, a devenit nul, anunță SkySports. Rămâne de văzut care va fi răspunsul UEFA în acest caz.

Emiliano Sala s-a stins din viață în urma unui tragic accident aviatic. Avionul de mici dimensiuni Piper Malibu cu care acesta călătorea de la Nantes la Cardiff, după ce și-a luat la revedere de la colegi, s-a prăbușit în apele Canalele Mânecii, pe 21 ianuarie, și a fost găsit la aproape două săptămâni mai târziu. Sala se afla în aeronavă, dar corpul pilotului David Ibbotson nu a fost găsit nici până în acest moment.

Publicat: 25 03. 2019, 20:49
Actualizat: 25 03. 2019, 21:43