„Toumba” își redeschide porțile! Răzvan Lucescu va fi susținut de un stadion plin la derby-ul cu Panathinaikos. VIDEO | Mesajul ultrașilor din Salonic: „Îndrăznește să visezi”
Fanii lui PAOK Salonic pot veni din nou la meciurile echipei antrenate de Răzvan Lucescu, începând cu data de 10 decembrie. „Vulturii” au avut terenul suspendat timp de șapte etape, ca urmare a incidentelor petrecute la finala Cupei din stagiunea precedentă. Fanaticii suporteri ai lui PAOK se vor întoarce acasă la derby-ul cu Panathinaikos.
În mai 2017, PAOK și AEK Atena s-au întâlnit în ultimul act al Cupei. Biseswar a deschis scorul în minutul 24, Christodoulopoulos a egalat după numai trei minute, dar PAOK a reușit să înscrie din nou, în finalul partidei. Pedro Henrique a marcat golul decisiv cu zece minute înaintea fluierului final, iar „Vulturii” au ridicat deasupra capului primul trofeu după o pauză de 14 ani.
Partida a fost amânată cu 30 de minute, după ce fanii celor două formații s-au încăierat în afara stadionului. Federația a decis ca PAOK să dispute primele șapte etape din noul sezon cu porțile închise, motiv pentru care fanii au fost alături de echipă la majoritatea antrenamentelor desfășurate pe „Toumba”. Potrivit autorităților, 30 de persoane au fost internate ca urmare a violențelor dintre suporteri. Un individ a fost înjunghiat.
Partida dintre PAOK și PAO se va disputa duminică, 10 decembrie, începând cu ora 19:30. După primele 13 etape, echipa antrenată de Răzvan Lucescu se află pe locul trei, cu 25 de puncte, la două lungimi de liderul AEK Atena. Panathinaikos are un început modest de campionat, ocupând locul nouă, cu 15 puncte.