‘Trădare’ în Piemont! Juve l-a transferat pe Ogbonna pentru 15 milioane €
Internaționalul italian Angelo Ogbonna a părăsit FC Torino pentru Juventus, club la care a efectuat, joi, vizita medicală, a anunțat campioana Italiei.
Transferul fotbalistului în vârstă de 25 de ani este estimat la 15 milioane de euro.
Ogbonna este al treilea jucător achiziționat de Juventus Torino în această vară, după Fernando Llorente și Carlos Tevez.
Născut la Cassino (Italia), din părinți nigerieni, Angelo Obinze Ogbonna s-a format ca fotbalist la FC Torino.
189 cm înălțime are fundașul central de culoare, care este recunoscut pentru forța loviturii sale de cap.
6 selecții are Ogbonna în naționala Italiei