Trădare londoneză! David Luiz a plecat de la Chelsea și a semnat cu rivala formației de pe Stamford Bridge | OFICIAL

David Luiz (32 de ani) este noul jucător al celor de la Arsenal, brazilianul evoluând în Premier League și pentru rivala „tunarilor”, Chelsea, cu care a cucerit trei trofee pe plan european, ultimul chiar anul acesta, după o finală cu Arsenal.

Fundașul sud-american se alătură, astfel, lotului condus de Unai Emery. Antrenorul lui Arsenal căuta un înlocuitor pentru Laurent Koscielny (33 de ani), plecat în Ligue 1, la Bordeaux. Emery a preferat să aducă tot un fundaș cu experiență, iar pentru David Luiz, „tunarii” au plătit 8,7 milioane de euro, potrivit site-ului Transfermarkt.

David Luiz a început fotbalul în Brazilia, la EC Vitoria, iar în 2007 a făcut pasul în Europa, la Benfica Lisabona, club care l-a vândut, în 2011, la Chelsea, pentru o sumă importantă: 25 de milioane de euro. În Europa, David Luiz a cucerit trofee cu toate echipele pe la care a trecut.

Cotat la 20 de milioane de euro de site-urile de specialitate, Luiz se poate lăuda și cu 57 de selecții în naționala Braziliei, pentru care a marcat de trei ori.

 

Publicat: 09 08. 2019, 08:57
Actualizat: 09 08. 2019, 08:58