Trădarea lui Conte! Dat afară de Chelsea, italianul merge să antreneze în Serie A, la o rivală a lui Juventus
Antonio Conte (48 de ani) a rămas fără loc de muncă după ce a fost dat afară de la Chelsea, dar italianul se pare că nu va rămâne mult timp pe bară. Presa din Italia anunță o reacție în lanț și, conform Sportmediaset, fostul mijlocaș ar putea ajunge antrenorul lui AC Milan, care în prezent este pregătită de un alt fost mijlocaș, Gennaro Gatusso.
Sarri a plecat de la Napoli la Chelsea, unde i-a luat locul lui Conte, iar acum Conte s-ar părea că merge și el în Serie A, chiar dacă Napoli s-a reorientat rapid și l-a numit antrenor pe Carlo Ancelotti. Antonio Conte nu va merge pe San Paolo, ci va lua drumul orașului Milano, unde Sportmediaset susține că o va antrena pe AC Milan, care așteaptă răspunsul TAS la apelul întocmit după decizia excluderii din cupele europene.
Roman Abramovich l-a dat afară pe Conte deși italianul i-a adus un titlu de campion în urmă cu două sezoane. AC Milan își schimbă iar patronii, după ce compania chineză care a preluat clubul de la Berlusconi recent nu a reușit să plătească toată suma promisă. Milanul intră pe mâna unor proprietari americani care speră să readucă echipa înapoi in lupta pentru titlu și Liga Campionilor în viitorul apropiat.
AC Milan a reușit să se claseze doar pe un loc de Europa League după ce în vara trecută a făcut numai puțin de 11 transferuri. „Diavolii” au terminat sezonul trecut de Serie A pe locul șase, cu 64 de puncte. În această vară, AC Milan i-a adus gratis pe Ivan Strinic și Pepe Reina.