Tragedia romană!** Roma „s-a sinucis” în Supercupa Italiei și a oferit trofeul Interului
A 23-a ediție a Supercupei Italiei s-a încheiat cu victoria
campioanei Inter în fața locului 2 și finalistei Cupei, AS Roma. Cu
toate acestea, mai mult decât ar părea la prima vedere, scorul este
unul care, în mare parte, nu face lumină asupra situației din
teren.
Golurile lui Samuel Eto’o și Goran Pandev au fost suficiente pentru
a anula reușita lui John Arne Riise din prima repriză.Cu toate
acestea, niciunul din atacanții de super clasă ai Interului nu a
fost mai periculos pentru Roma, mai mult decât echipa „giallorosa”
însăși. Ratările monumentale, „episoadele” din apărare, precum și
eternul „ghinion” au fost armele cu care Roma și-a făcut
„seppuku”.
Practic, băieții lui Claudio Ranieri au controlat clar prima oră de
joc, golul lui Inter din prima repriză venind în urma unei gafe
incredibile pe axa Vucinic – Juan: atacantul a vrut să paseze
brazilianului, acesta nu a fost atent, mingea a trecut pe lângă el
ajungând la Pandev care l-a învins pe Lobonț.Până atunci, scorul
putea fi lejer 3-1 pentru Roma, dacă punem la socoteala
transversala lui Menez din minutul 8, ocazia „one on one” ratată cu
seninătate de Vucinici și golul de manual al lui Riise. În acest
timp, singura ocazie periculoasă a fost șutul lui Eto’o, „scos” de
Cassetti.
„Roma
suicida” au scris cei Gazzetta dello Sport și
practic au sintetizat povestea meciului. Ranieri a mizat totul pe
mâna lui David Pizzaro, cel care practic nu a făcut pregătirea de
vară cot la cot cu colegii săi, sperând că va fi suficient pentru a
avea un avantaj liniștitor în fața Interului.
Dar pe chilian nu l-au mai ținut bateriile decât o oră și după ce a
fost înlocuit de Taddei, toată construcția romană s-a prăbușit.
Perrotta a fost nevoit să treacă în locul lui Pizzaro, iar acesta
nu a făcut față mijlocului campioanei, întărit cu Dejan Stankovici,
intrat și el pe parcurs. Dar cea mai evidentă dovadă că această
schimbare a fost „bomboana de pe coliva” Romei a constat în faptul
că Taddei a greșit neforțat și i-a oferit mingea pe tavă lui Eto’o
și așa s-a născut golul de 3-1.
Ultima fază periculoasă a meciului a fost și chintesența celorlalte
90 de minute: corner pentru Roma, mingea ajunge la Mexes, acesta
trage din vole, șutul e deviat spre gol, dar Julio Cesar se
arcuiește și respinge, balonul scurgându-se pe lângă bară… Cu
toate astea, meciul de-aseară a arătat că Roma este principala
rivală a Interului în lupta pentru titlu, dar concentrarea sau mai
degrabă lipsa ei, pot face diferența.
A fost practic un deja-vu al sezonului trecut, atunci când Roma a
pierdut titlul pe propria mână, pe teren propriu, contra
Sampdoriei. Iar Inter, ca un „asasin” de rasă, nu iartă.
Statistici Inter – Roma
Cornere 4-3
Posesie 49% – 51%
Suturi pe poartă
6-6
Suturi la poartă
13-9
Sursa foto: tuttosport.com