Chelsea este aproape să semneze cu Victor Valdes, anunță Calciomercato.com.
Jose Mourinho își poate rezolva criza între buturi mai repede decât ar fi anticipat oricine. Chelsea i-a dat drumul lui Cech, fiind sigură că Thibaut Courtois este cartea câștigătoare, însă belgianul s-a accidentat și va fi indisponibil cel puțin trei luni. În aceste condiții, gruparea de pe Stamford Bridge este nevoită să se bazeze pe Begovic, însă salvarea ar putea veni mai repede decât a anticipat oricine.
Concret, potrivit sursei citate Victor Valdes, căzut în dizgrația lui Van Gaal la United, e aproape să își rezilieze contractul cu „diavolii” și are șanse mari să ajungă în Londra. De Gea a revenit între buturile formațieii de pe Old Trafford, iar Romero este o variantă de rezervă excelentă, astfel că board-ul lui United nu vede să se justifice plata unui jucător care nu are în acest moment nicio șansă să mai evolueze.
Deși perioada de transferuri s-a încheiat, echipele pot înregimenta încă fotbaliști liberi de contract, astfel că, dacă în zilele următoare fostul goalkeeper al Barcelonei își va rezilia contractul cu gruparea din Manchester, el are mari șanse să ajungă sub comanda lui Mourinho, la Chelsea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER