Transfer foarte important făcut de Inter Milano. Un titular din naționala Italiei a fost transferat pentru 22 de milioane de euro: „Mereu mi-am dorit să ajung aici!”

Transfer foarte important făcut de Inter Milano. Un titular din naționala Italiei a fost transferat pentru 22 de milioane de euro:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Internazionale Milano a anunțat, miercuri, prin intermediul site-ului oficial, transferul mijlocașului italian Antonio Candreva, de la Lazio Roma, pentru care a plătit 21 de milioane de euro.

Antonio Candreva, în vârstă de 29 de ani, a semnat un contract valabil pe patru ani cu Inter.

„Sunt foarte fericit și mândru că mă aflu aici. Mereu mi-am dorit să ajung la Inter și sunt foarte încântat că am reușit acest lucru în sfârșit. Vreau să le mulțumesc celor de la Lazio pentru sezoanele pe care le-am petrecut împreună și că mi-au oferit șansa să îmi împlinesc acest vis. Sunt nerăbdător să joc pe San Siro, în fața suporterilor lui Inter”, a afirmat Candreva, citat de site-ul oficial inter.it.

Candreva este cel de-al optulea transfer realizat în această vară de Inter, după Dodo, Marcelo Brozovic, Cristian Ansaldi, Gianluca Caprari, Rey Manaj, Ever Banega și Caner Erkin.

Antonio Candreva și-a făcut debutul în Serie A chiar într-un meci cu Internazionale Milano, în ianuarie 2008, pe când evolua la Udinese. De atunci, mijlocașul în vârstă de 29 de ani originar din Roma a strâns 238 de apariții și a reușit 48 de goluri și 44 de pase decisive în Serie A, la echipele Udinese, Livorno, Juventus, Parma, Cesena și Lazio.

La nivel internațional, Candreva are 40 de selecții și patru goluri pentru prima reprezentativă a Italiei.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Plata cu cardul. Se dau banii înapoi. Anunț pentru românii care plătesc mereu cu cardul bancar
Plata cu cardul. Se dau banii înapoi. Anunț pentru românii care plătesc mereu cu cardul bancar
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×