Transfer interesant reușit de Zenit. Fosta echipă a lui Mircea Lucescu a plătit 23 de milioane de euro pentru un jucător de la AS Roma

Formația Zenit Sankt Petersburg a anunțat, sâmbătă, pe site-ul oficial, că și-a asigurat serviciile mijlocașului argentinian Leandro Paredes, de la AS Roma. Fotbalistul a fost transferat în schimbul sumei de 23 de milioane de euro, informează Gazzetta dello Sport.

În vârstă de 23 de ani, Paredes a semnat un contract valabil pe patru ani cu Zenit.

Mijlocașul defensiv a jucat în 43 de meciuri pentru AS Roma pe parcursul sezonului trecut și a reușit să înscrie trei goluri și să dea o pasă decisivă.

Leandro Paredes și-a început cariera la Boca Juniors și, în afară de AS Roma, a mai jucat sub formă de împrumut la Chievo Verona și FC Empoli.

Pe 13 iunie 2017, Paredes a debutat cu gol la prima reprezentativă a Argentinei, într-un meci amical câștigat, scor 6-0, cu selecționata din Singapore.

Publicat: 01 07. 2017, 20:43
Actualizat: 01 07. 2017, 20:44