Juventus încearcă un transfer extrem de important în această vară. Finalista UEFA Champions League vrea să-l aducă pe Andres Iniesta de la Barcelona.
Potrivit presei italiene, campioana din Serie A vrea să dea o lovitură în perioada de mercato așa cum a făcut în trecut prin aducerile lui Pirlo sau Dani Alves, jucători trecuți de prima tinerețe, dar care s-au dovedit a fi extrem de importanți în angrejanul echipei.
Iniesta a ajuns la 32 de ani și mai are contract cu Barcelona până la finalul sezonului următor. Cum gruparea catalană și-a schimbat antrenorul, iar mijlocașul nu mai face parte din planurile de viitor ale echipei. Italienii îi oferă un salariu de 6 milioane de euro pe an. Chiar dacă salariul său pe Camp Nou este de 8,5 milioane de euro, cele mai importante oferte primite de Iniesta până acum au fost din China și Statele Unite ale Americii și nu au depășit 5 milioane de euro pe sezon.
Iniesta se află la Barcelona din 2000. În sezonul 2002-2003 a făcut pasul către prima echipă a clubului și a strâns până în acest moment 630 de meciuri și 55 de goluri în tricoul blaugrana. A câștigat 8 titluri de campion cu Barcelona, 4 trofee UEFA Champions League, 3 Supercupe ale Europei, 5 Cupe ale Spaniei și 7 Supercupe. Cu naționala Spaniei a câștigat de două ori Campionatul European (2008, 2012) și o dată Campionatul Mondial, în 2010.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER