Transferul care ar fi putut schimba istoria fotbalului: Neymar, ofertat de un alt club GIGANT înaintea Barcei! DETALII
Neymar a ajuns la Barcelona în 2013 pentru aproximativ 60 de milioane de euro, transferul brazilianului ridicând numeroase semne de întrebare. Presa sud-americană notează că starul brazilian ar fi putut ajunge la Chelsea, cu trei ani mai devreme, pentru jumătate din suma oferită de catalani.
Luis Alvaro de Oliveira Ribeiro, fostul președinte al celor de la Santos, a declarat pentru presa din Brazilia că englezii l-au curtat intens pe Neymar. Chelsea a făcut și ofertă oficială în 2010, „albaștrii” oferind 30 de milioane de euro la acea dată.
Fostul președinte al lui Santos afirmă că reprezentați ai clubului său, tatăl lui Neymar și trimiși ai lui Chelsea s-au întâlnit la New York pentru a discuta termenii transferului, dar în cele din urmă mutarea nu s-a mai concretizat. Santos a refuzat oferta clubului din Premier League.