Transferul lui Cuadrado la Manchester United, caz închis. Mesajul lui Montella pentru Van Gaal: „Juan a fost, este și va rămâne aici”
Antrenorul Vincenzo Montella spune că Juan Cuadrado nu va pleca de la Fiorentina în această vară. Columbianul este dorit insistent de Manchester United și Barcelona
Cuadrado (26 de ani) a fost unul dintre cei mai căutați jucători ai acestei veri. Barcelona și Manchester United au fost într-o cursă permanentă pentru semnătura columbianului, mai ales după ce acesta a impresionat la Cupa Mondială, unde a ajuns în sferturile de finală cu naționala țării sale. Prețul acestuia ajunsese la 50 de milioane de euro, iar oficialii lui United și ai Barcelonei erau așteptați la negocieri de președintele Fiorentinei.
Vincenzo Montella nu este de acord cu planurile șefilor și spune că fotbalistul are șanse foarte mici să se transfere. „Eu nu m-am gândit niciodată că Juan Cuadrado va pleca. A fost aici în trecut, este aici acum și va fi aici și în viitor. Nu mă gândesc cum se va termina povestea lui la Fiorentina. Știu doar că este un jucător pe care îl pot folosi pe orice post în linia mediană”, a fost declarația antrenorului Fiorentinei.
United s-a reorientat către Di Maria
Declarația lui Montella, dar și eșecul din prima etapă, cu Swansea (1-2), îi fac pe șefii lui United să se reorienteze. Astfel, presa din Anglia a scris astăzi despre o ofertă fabuloasă a lui Manchester pentru Angel Di Maria, mijlocașul lui Real Madrid. Gruparea engleză este dispusă să ofere 65 de milioane de euro pentru mijlocașul argentinian și un salariu de zece milioane de euro pe an pentru fotbalistul care nu se mai regăsește printre titularii lui Ancelotti.