Transferul lui Di Maria la United, ca și rezolvat. Argentinianul a ajuns în Manchester
Angel di Maria, 26 de ani, va fi jucătorul lui Manchester United, argentinianul urmând să semneze contractul cu echipa lui Van Gaal. Di Maria a ajuns luni seara la Manchester, iar marți dimineața va efectua vizita medicală. După testele medicale, argentinianul va fi prezentat la United.
Presa din Anglia anunță că englezii vor plăti 80 de milioane de euro pentru transferul jucătorului de la Real. Se pare că Di Maria va câștiga 8 milioane de euro sezon la noua sa echipă. Mijlocașul sud-american va purta numărul 7, tricou purtat de jucători legendari ca George Best, Eric Cantona, David Beckham sau Cristiano Ronaldo.
„Personal, am avut o relație bună cu el și el a făcut o treabă foarte bună aici. A fost decizia sa să plece, clubul a făcut tot ce a putut ca să îl facă să rămână, oferindu-i tot ce era posibil ca să rămână„, a spus Carlo Ancelotti despre Di Maria.
- Di Maria a venit în Europa în 2007 când a fost achiziționat de Benfica. După trei sezoane a trecut la Real Madrid, echipă pentru care a jucat 190 de meciuri și a marcat 35 de goluri. Di Maria a câștigat campionatul, Cupa și Supercupa în Spania, precum și trofeul UEFA Champions League și Supercupa Europei alături de madrileni.
- Argentinianul a mai fost dorit de PSG și Barcelona, dar a ales să meargă în Premier League.