Transferul lui Ngadeu la Fulham a picat! Reacția fundașului care a fost dorit și de FCSB. EXCLUSIV | Cum l-a descoperit FC Botoșani pe omul care le putea aduce bani frumoși

This browser does not support the video element.

Michael Ngadeu (28 de ani) a ratat transferul la Fulham, în Premier League. Fostul fundaș al Botoșaniului va rămâne la Sparta Praga, după ce mutarea a căzut în ultimele ore ale perioadei de mercato, deși fundașul camerunez efectuase vizita medicală. Președintele Slaviei Praga, dar și fotbalistul, au reacționat după ratarea transferului care ar fi îmbogățit-o și pe FC Botoșani.

„Rămâne la Slavia, chiar dacă ne-am înțeles și a făcut deja vizita medicală”, a spus președintele Slaviei Praga, Jaroslav Tvrdik, conform site-ului oficial al clubului praghez. Potrivit relatărilor oferite de site-ul sport.tn, ceva s-a întâmplat între cele două conduceri undeva în jurul orei 23:00, iar fotbalistul nu s-a mai transferat în Anglia.

Ngadeu a reacționat și el: „Sunt bine, luni mă voi alătura băieților, în Praga, din nou! Privesc înainte și cred că vom avea succes pe ambele planuri, european și local!”, a spus Ngdaeu, conform aceleiași surse. Președintele de la FC Botoșani, Valeriu Iftime, aștepta să încaseze banii pe Ngadeu și a vorbit pentru ProSport despre motivul cum a fost descoperit fundașul care a fost și căpitan la Botoșani.

„Primim 20 % din transferul lui la Fulham. Sunt bani importanți pentru club și pentrtu atmosfera noastră financiată. Eu l-am luat din întâmplare pe Ngadeu. L-a găsit în Germania un prieten foarte bun al lui Grozavu. A avut atitudine la noi, era bun, dar nu credeam că va ajunge atât de sus. A ajuns căpitan la Botoșani, iar acum poate prinde un transfer într-un campionat foarte puternic. Eu am crezut asta, iată că am păstrat procente și am făcut bine”, spunea Iftime, pentru ProSport, înainte ca mutarea să pice.

Publicat: 03 02. 2019, 13:51
Actualizat: 03 02. 2019, 13:54