Transferul lui Stanciu la Sparta Praga a intrat în impas: „Oferta e prea mică”. Românul a refuzat să se mai antreneze
Transferul lui Nicolae Stanciu (24 de ani) la Sparta Praga părea o chestiune de zile, dar a intrat în impas. Chiar dacă impresarul jucătorului a susținut că mutarea e realizată, în proporție de 80%, managerul general al celor de la Anderlecht spune că oferta cehilor e prea mică. Herman Van Holsbeeck a mai declarat că e imposibil ca formația din Capitală să-și recupereze toți banii investiți în Stanciu, conform cotidianului belgian voetbalkrant.com.
„Sunt negocieri în privința lui Stanciu, dar este imposibil să ne recuperăm toți banii. Uneori câștigi din transferuri cum a fost cu Tielemans (n.r. a plecat pentru 25 de milioane de euro la AS Monaco), iar alteori pierzi. Cu toate astea, vrem să reducem pierderile. Transferul lui Stanciu se poate face într-o oră, dar oferta celor de la Sparta Praga e prea mică. Dacă nu vor face o ofertă mai mare, Stanciu va rămâne sau va pleca în altă parte. Mai sunt și alte echipe interesate să-l transfere”, a declarat managerul clubului, Herman Van Holsbeeck, conform voetbalkrant.com.
Sparta Praga a înaintat o ofertă situată în jurul sumei de 4,5 milioane de euro, lucru care nu-i încântă deloc pe belgieni. Anderlecht l-a cumpărat de la FCSB pentru zece milioane de euro, iar mijlocașul a devenit cel mai scump jucător transferat vreodată în campionatul belgian. Presa din Bruxelles mai susține că Stanciu nu s-a antrenat cu echipa în această dimineață, în așteptarea transferului la Sparta Praga.