Transferul pregătit de Șumudică în Turcia: a chemat la negocieri un jucător căruia Dinamo nu i-a prelungit contractul

Fotbalistul francez Claude Dielna, în vârstă de 29 de ani, ar putea ajunge în Turcia, la Kayserispor, echipa lui Marius Șumudică, urmând să aibă o întâlnire cu șefii grupării turce, scrie kayserihaber.com.tr.

Rămas liber de contract după ce a refuzat prelungirea cu Dinamo din cauza neînțelegerilor salariale, Dielna poate ajunge în Turcia, lângă Marius Șumudică, după ce varianta Cristian Săpunaru a picat. Jurnaliștii turci scriu că, în zilele care urmează, șefii clubului Kayserispor vor avea o întâlnire cu fundașul central, ale cărui pretenții salariale se ridică la 25.000 de euro pe lună.

Varianta aducerii lui Cristian Săpunaru în Turcia a picat pentru că, în ciuda faptului că jucătorul își dăduse acordul pentru mutarea la Kayserispor, cluburile nu au ajuns la nicio înțelegere, giurgiuvenii cerând 500.000 de euro în schimbul serviciilor fundașului de națională. Dielna a strâns 12 meciuri pentru Dinamo în sezonul trecut, fiind adus în perioada de transferuri din iarnă, timp în care și-a trecut în palmares și un trofeu alături de formația lui Cosmin Contra: Cupa Ligii, câștigată după o finală cu ACS Poli Timișoara (2-0).

Până în prezent, Kayserispor i-a mai transferat pe Silviu Lung jr. (Astra Giurgiu), Fernando Boldrin (FCSB), Stephane Badji (împrumut de la Anderlecht), Don Malone (liber de la ADO Den Haag), Atila Turan (liber de la Reims), Erdal Ozturk (Bayern Munchen) și Geoffrey Bia (FC Sion).

Mediafax

Publicat: 24 06. 2017, 15:25
Actualizat: 24 06. 2017, 15:26