Transferuri de criză la Real!** De la 94 de milioane de euro, la doar 5 milioane! Cum face Mourinho transferuri
Abia s-a încheiat campionatul și Real Madrid deja a reușit să ia
trei jucători. Atacantul Jose Maria Callejon a semnat și el cu
gruparea de pe Santiago Bernnabeu, anunță presa din Spania. De
fapt, pentru Callejon este o revenire la Real, echipă unde și-a
făcut junioratul și pe care a părăsit-o în 2008. Vârful în vârstă
de 24 de ani a semnat un contract pe cinci sezoane.
Suma de transfer nu a fost dezvăluită, dar transfermarkt.de scrie
că afacerea i-a costat pe madrileni în jur de cinci milioane de
euro. Callejon mai avea însă contract până în 2012 și Espanyol
risca să-l piardă gratis. Atacantul spaniol a fost unul dintre cei
mai buni jucători ai lui Espanyol în sezonul în care s-a încheiat,
fiind al doilea marcator al echipei.
Este cel de-al treilea transfer al Realului, după Nuri Sahin și
Hamit Altintop. După cum se poate observa, Jose Mourinho a spart
mitul echipei care nu se uită la bani când face „cumpărături”, cei
trei costând împreună 15 milioane de euro (Sahin 10 milioane,
Altintop – liber de contract, Callejon – 5 milioane). O discrepanță
uriașă față de era de dinaintea lui Mourinho, când s-au plătit
chiar și 94 de milioane de euro pe un singur jucător.