Real Madrid a reluat pregătirile pentru noul sezon, iar galacticii sunt acum în Australia, acolo unde trupa lui Rafa Benitez are programate două partide amicale cu AS Roma și Manchester City, înainte să plece spre China.
Astăzi, madrilenii au avut primul antrenament după vacanța de vară, iar toate privirile au fost atrase, așa cum era de așteptat, de vedetele din lotul lui Benitez, Cristaino Ronaldo, Gareth Bale, Luka Modic sau Karim Benzema.
Bale este omul care a impresionat cel mai mult, starul galez părând în cea mai bună formă a carierei din punct de vedere fizic. Bale pare schimbat total față de perioada Tottenham, transformându-se ușor, ușor într-un pachet de mușchi.
O imagine cu picioarele lui Bale surprinsă în timpul sesiunii de pregătire i-a determinat pe fani să facă din nou comparații cu perioada în care galezul juca la Tottenham, iar diferențele sunt șocante.
După un sezon sub așteptări, Bale e decis să-și relanseze cariera sub comanda lui Rafa Benitez, jucătorul de 25 de ani fiind văzut de mulți drept urmașul lui Cristiano Ronaldo la Real Madrid. Ajuns la 30 de ani CR7 pare tot mai aproape de o despărțire de galactici, PSG fiind dispusă să plătească peste 100 de milioane de euro pentru jucătorul care a scris istorie la Real în ultimele sezoane.
Imagini surprinse în primăvară, când Bale era deja un jucător total schimbat față de perioada petrecută în Anglia
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER